Oare câți dintre noi nu am spus măcar odată, despre cineva, că este nebun, sau, mai în glumă, mai în serios, despre noi înșine, că suntem nebuni de legat.
Cred că totul depinde de context, de situație, din ce punct de vedere privim nebunia: ca o stare patologică, sau ne raportăm la starea euforică ori catastrofică a unei persoane, care, prin atitudine și comportament, pare nebună. De fapt, ce este nebunia dacă nu o constiință alterată, o rătăcire a sinelui, o perceptie deformată, o imaginatie dincolo de puterea de întelegere a celor din jur?
În afară de sfera patologică, când boala secolului, schizofrenia paranoidă, se face simtită înca din adolescență și are o ascensiune lentă, dar sigură, care nu poate fi tratată în totalitate, ci doar ținuta sub control prin medicatie riguroasă; nebunia are multe fațete. Cand avem un esec sau suferim o pierdere, când avem o stare de doliu afectiv sau cand pur si simpul ne îndragostim, avem tendința să spunem “simt ca înnebunesc”! Dar oare înnebunim cu adevarat, sau e doar o stare tranzitorie? Trăirile noastre și felul în care răspundem la anumite situatii de criza ne fac sa părem anormali în ochii altora. Însuși cei cu care relationam în viața de zi cu zi își dau cu părerea despre ce e normal și ce nu e normal în societatea noastră.
Adolescentii trăiesc într-o fază acută de negare și îndobitocire alegând să petreacă ore întregi pe internet decât să citească o carte pentru a-și dezvolta capacitătile cognitive. Râd de propriile eșecuri atunci când pică un examen crezând că astfel demonstrează că au o personalitate puternică. E oare o nebunie să mă întreb dacă o parte din acesti adolescenti au constiința alterată datorita sistemului în care au trăit sau sunt victimile propriilor alegeri?!
Psihologic vorbind, omul se raportează la norme și la propriile valori. Dar dacă valorile unui individ nu sunt în concordanță cu normele societatii, ale grupului sau ale etniei din care face parte, se produce acel dezechilibru în plan social, interpersonal, psihic și emoțional. Așa apar frustrările, tulburarile de personalitate, depresia, anxietatea, comunicarea defectuoasă, relatiile autodistructive și, nu în ultimul rând, alienarea. Compulsia la repetitie, adică repetarea propriilor greșeli, este o caracteristică a omului resemnat, abulic, care nu dorește cu adevarat o schimbare în viața sa, ci se complace în propria neputință fizică și psihică. Nebunia / alienarea socială, morală, nu e o stare permanentă atâta timp cât nu e patologică, ci e doar o stare din care poți evada dacă nu o accepți ca fiind un mod de viața.
Citește și:
